Când pe cer se varsă-n turme Stelele strălucitoare Ca să pască de pe urme Adierile de Soare, Hăulind le mână bacii Prin cotiri de constelații De-ntuneric mai încoace În furtună de creații. Fac poteci mii de copite Pe înaltele versante Peste razele cosite Miriștea de diamante. Pârtii în încurcătură Că s-au încâlcit prea dese De atâta-alergătură Fără tâlcuri și adrese. Totuși este-o cale lată Ce pășunea o despică - Calea Robilor înaltă Cu durere de vlădică. Curg cărările pâraie Înspre ea de pestotlocul, Uneori se rupe-n ploaie Când prea mare crește focul. Cu argintul fin pe spete, Scânteierile pe lână Merg mioare prin comete Și prin zbucium de lumină. Până-n zori cârduri de stele Trec hățașuri ca în joacă, Dar la stâne apun grele Pline-n duh de busuioacă. Prin pășunile celeste Sufletu-mi se-nalță, crește Cerul când ca o poveste Visele îmi înflorește. Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025