Mă-ncearcă-zori un vânt de primăvară șoptindu-mi la ureche un îndemn: Să mă trezesc din noaptea cea amară ce mi-a făcut din viață un blestem! O adiere ca o conjurată îmi unge pieptul c-un parfum ciudat Și aripi izvărăsc așa, deodată, într-un proiect genetic, fraudat. - Pornim în zbor spre-a judecății sală, îmi zice vântul cald și secretos, să-ți judecăm a inimii sfială ce te-a cuprins în toate pân’ la os. Intrăm pe ușa fără de ieșire și-un întuneric zboară delirant să prindă în priviri și în simțire un bulgăr de lumină, dezarmant. Tu, inimă, lumină cuvioasă ce-ai galopat spre-un colț de infinit, De ce acum molcomă și sfioasă în temnița tăcerii ai ruginit? Cine te-a pus în cusca unor oase ce nu aud cum bati al vietii ritm? Si cine-n întuneric te descoase Utilizând al bârfei algoritm? Mă uit adânc să văd judecatorul, dar întuneric este tot ce văd Și, prin urmare, îți cer ajutorul: să luminezi un nedorit prăpăd. Și ce aud, de ce esti acuzată...: Iubirii că i-ai dat un gînd fixist Spre-o unică ființa recuzată de lumea rece-n care eu exist. Cum ar fi fost s-o împarți, chiar echitabil, unor ființe care nu-nțeleg că dragostea nu-i lucru caritabil și că trăiește numai prin întreg? Te mai acuză, azi, cu îndărjire că n-ai pulsat în ritmul susținut ce m-ar fi dus pe culmi de împlinire să cuceresc al banului ținut. Ei nu pricep c-ai fost prea ocupată să mă avînți în gandul meu sublim de a capta gândirea luminată ce este săraciei antonim. Și ce păcat tu ai comis, absurdă de-a nu păstra în tine tot ce simți Si ai trimis prin vers bogata ciurdă cu care prin cuvinte te alinți! Aceste trei păcate capitale le iau asupra-mi într-un mod direct să-mi fie în gandiri bazilicale ce-mi vor hrăni al inimii afect. Iar voi, judecători, ce stați în umbră și cleveți la tot ce-i luminat Să nu vă fie judecata strâmbă, să condamnați ideea de curat. Mă-ncearcă iar un vânt de primăvară șopțindu-mi în ureche apăsat că judecata lor, în miez de seară, procesul unei inimi a clasat.
miercuri, 16 iulie 2025