O castană mititică A căzut , cu multă frică, La piciorul unei bănci, În covorul plin cu lănci. Singură și cam stingheră Prinsă-n chinuita sferă, Formă dată de copac, Se-ntreba:” Ce să mă fac? Singurică, maronie Prinsă-n lumea asta vie De verzi fire de iarbă, Cine o să-mi dea de treabă? Dacă sunt uitată-aici Printre gâze și furnici, Sunt totuna cu pământul, Uite, parcă-mi văd mormântul!” Dar pe bancă, o mămică C-o fetiță mititică, Se așează grațioase Ca prințesele sfioase... Și fetița cu codițe Ce-avea roșii săndăluțe, Legănându-și un picior Dă drumul sandalei -n zbor… „Ce-ai făcut, prințesă mică?” Întrebă a sa mămică… „Acum calcă-ncet pe iarbă Și pune-ți sandaua-n grabă!” Cum se-apleacă,bucălata, În timp ce spunea:” Sunt gata!” Vede strălucind în iarbă O mingiucă care-i strâmbă. „Mama, mama, uite-o minge!” Și cu ea la bancă-ajunge… Deschizând mânuța mică, Spune:” Simt că-i este frică! Vreau s-o iau cu mine-acasă, Să o pun încet pe masă, Să mă joc cu ea tot timpul Noaptea să-mi păzească somnul!” „Poţi s-o duci cu tine-acasă Ca pe-o jucărie-aleasă Şi-nainte de culcare Să-i spunem povestioare!” Auzind, castana mică, Nu mai simţea nicio frică Şi-n căldura din mânuţă Puse-n sfera ei speranţă.
sâmbătă, 31 mai 2025