Poveşti pluviale

Cal

- Vezi tu, iubite,-acum că eşti departe,
Eu povestesc cu ploaia despre tine,
Indiferenţa cerului ne-mparte
În două ţărmuri albe şi străine.

Îmi pare uneori că mă ascultă
Atât de tristă e, ca o baladă,
Se-ntinde într-o linişte ocultă
Pe trupul gol, iar sânii de zăpadă

Tresar sub inul umed cu sfială
Visând atingeri calde-n nopţi de vară,
Dar ploaia asta-i plumb, parcă-i cerneală
Şi-mi bate-n geam în fiecare seară.

- Simt fiecare strop ce-mi spală faţa
De lacrima iubirii noastre calde,
Când degetele lungi alungă ceaţa
Şi-n urma lor răsar pe rând smaralde

Ce povestesc de ploi îndelungate,
De primăveri brodate de furtună,
Dar fantezia ploii nu-i desparte
Pe cei uniţi de-o dragoste nebună.

De-o să vorbeşti cu ploaia despre mine
Întreab-o unde-ascunde curcubeul
Pe care aş putea s-ajung la tine
Atunci când noaptea-şi cântă apogeul.

Liliana Trif &amp; Ioan Grigoraș