Motto: În cetatea postmodernă Calea de parcurs e ternă, Străzile-s fără valoare, Nu mai au indicatoare. Discret prezentă-n orice colţ de stradă Iubirea geme, tristă, în durerea ei, privindu-ne cum ne-agităm prin mall-uri, strivind sub tălpi stări, sentimente şi idei. Maşina fuge pe şoseaua moartă - tehnologie grea de tablă şi de fum, iar de se crede operă de artă nu-i vina ei, ci-a unui veac postum. Zâmbind ironic de pe-un soclu-n trepte statuia vreunui biet erou de toţi uitat zilnic, în demnitatea-i ignorată se miră de sintagma „om civilizat”. Şi timpul curge mai rapid la vale cu facebook-uri, tablete şi mobile, fast-food-uri, pub-uri, săli de coafare, prin inimi pustiite, seci, sterile. Un cerşetor trimis, poate, din ceruri întinde tandru mâna către viitor. Trec morţi pe lângă el, grăbiţi şi negri Şi îi întind, cu gesturi goale, banul lor. Biserica, uitată-n colţ de vreme, mai trage clopote târzii, fără ecou, că morţii-s surzi, timpanele li-s sparte. Le mai aude doar statuia de erou. Şi timpul curge mai alert la vale, şi-n unda lui cadavre calde-nşiră, şi oamenii,-n statistici, cred că-s vii doar pentru că inspiră şi expiră.
sâmbătă, 31 mai 2025