Rana inimilor noastre

Cal

- Sunt ca o scoică dusă la-ntâmplare
De valuri reci ce mă ating pe rană
Și nu ajung pe țărm deși din mare
Poseidon căluților pomană

La fiecare răsărit le lasă
Pe poarta dintre lumi din alge moarte
S-ajung la tine, insă nu le pasă
Că marea ne unește și desparte.

Lasă-ți în valuri trupul de sirenă
Să simți în apa mării cum vibrează
De dorul tău a inimii catenă
Din asfințitul trist pân' la amiază.

- Melancolia mării sfâşiate
De ţipătul care-i despică valul
O porţi în ochi şi ţărmurile toate
N-au niciun rost... Hai, pune şei pe calul

Ce-n-asfinșit şi-ascute pe jăratic
Potcoavele de-argint, îndeamnă luna
Să-ţi lumineze calea înspre atic
Dacă ţi-e dor. Acum şi-ntotdeauna

Sunt noţiuni ce definesc neşansa
De-a fi doi poli opuşi într-o penumbră,
Ne măsurăm emoţia cu ansa
Şi unul celuilalt ne suntem umbră.

Ioan Grigoraș &amp; Liliana Trif