Rătăcim prin viaţă ca-ntr-o deasă junglă, Animale rupte dintr-un chip de om, Frunze-nvineţite în pământul ţeapăn, Rădăcini ce scurmă scoarţa unui pom. Ochii plini de fluturi ce stau fără somn, Strânşi în mâini atât de uscate, Cântecul de lebădă a murit din nou, O stea răstignită cu crucea pe spate. Vântul ne loveşte când ne e mai bine, Înecăm amorul în cupe de vin. Zâmbetul îl fierbem la umbra tăcerii, Şi-ngropăm durerea pe un cer senin. Respirăm cu fruntea prin sudoarea rece, Tâmplele ne zboară de atâta foc, Facem din cenuşă castele pe mare, În clepsidra urii facem dublu joc. Noaptea ne e sfeşnic inundat în voci Un pian coboară pe trepte de ceară, Torţa arde iute parfumul din rouă, Aruncăm săgeţi spre bolta stelară. Se lipesc corăbii de nisip uscat Şi-nrolăm un suflet care s- a pierdut, Un val spală chipul din oglinda veche, În larg se vor rupe vise din trecut. Adânc noi în suflet încă suntem oameni, Dar majoritatea cu chip de animale, Rătăcim prin viaţă ca-ntr-o deasă junglă Frunze-nvineţite topite în jale.
sâmbătă, 31 mai 2025