În calea mea Sare se-așterne, Iar liniștea supurează din Pereți. Ungherele adulmecă Prin gânduri, Iar ferestrele sting Lumina dintre mine Și lume. Totul adoarme, Trezind realitățile Nutrite Prin amintiri frânte Sau trivialități ostenite... Cu masca pe obraz, Mă feresc să mă declar Regină peste Microcosmosul meu Neștiut de nimeni. Însă petrec mult timp Acolo, rătăcindu-mi Viețile pe care vreau Să le întorc la matcă... M-am hotărât să renunț La așteptări, La explicații inutile Sau pierderi de sine... Să-mi asum coroana Și să mă retrag din Lume. În calea mea Priviri se aștern, Pașii îmi sunt grei, Dar îmi culc inima pe O pernă Și sting luminile Ca să le pot aprinde Pe celelalte. Orașele de acolo nu dorm Niciodată, Ci-mi veghează speranțele Ca sa nu se sperie Și să plece pe Mare... Marea aceea infinită Dincolo de care Mă așteaptă iubirea-mi Rănită... Cu masca pe obraz, Mă feresc să mă Declar regină Peste microcosmosul Meu infernal...