De-aș putea întoarce timpul dintr-odată, Tiranului Cronos să-i devin stăpân, Și la ceasul vieții el să-mi schimbe-o roată, Cu prima iubire iar să mă îngân! Străbatem prin viață poteci neumblate Numite, generic, prea simplu, “destin”. Cu fapte de arme sau vini asumate Noi suntem merinde spre-al sorții festin. Din cauze stranii fugim de la lecții Nu știm de înscrisuri pe al vieții drum Ciudate placarde, colo-n intersecții Ne arată calea, nu ne cer huium. Pornim înainte, nu ne schimbăm calea Lăsăm intersecții cu spiritul viu În față e dealul, în spate e valea Iar stânga sau dreapta ne sun-a pustiu. Se deapănă anii prin pași melancolici Și ne prinde frica de singurătăți. E o nuntă tristă, fără miri sau vornici. Noi suntem întregul fără jumătăți. Si vine, deci, vremea uitarii în spate Te uiți peste umăr, te uiți peste timp. În minte îți joacă înscrisuri lăsate La colțuri de stradă, pe plăci de zăstimp. Te-ntrebi: care-i rostul internelor patimi, Cum ar fi fost viața urmând un alt drum? Auzi cum aleargă uscatele lacrimi Să stingă vâltoarea și-al inimii scrum. Rămâne speranța că timpul se schimbă Și zboară năvalnic către început, Când tu vei fi totul - a Drumului nimbă Și-n doi vom purcede... spre necunoscut.
sâmbătă, 31 mai 2025