E-atât de... mare Săptămâna Mare, Atât de grea pe-a timpului balanță Și-atât de plină-n propria-i vibranță Că nu-și găsește loc în calendare.. În ea s-a strâns istoria, strivită De fenomene-n cavalcade stranii, Și doar lumina caldă din cazanii Redă privirii forma-i împlinită. O săptămână cuprinzând în sine Istoria scrâșnită prin suplicii, Pe care niciun fel de artificii N-o pot redecora în ”bun” sau ”bine”. E săptămâna picurând cu sânge Pe zilele trecând cu pumni și palme, Pe ore de batjocuri și sudalme, Pe clipe tragice când cerul plânge. În fața valului imens de ură Stă El, Hristosul, trist scrutând Calvarul, Și către ceruri ridicând paharul Îi soarbe cea din urmă picătură. Cumplită săptămână a durerii, Mai dai fiori prin timp, sfidând distanțe, Și-ai fi ucis pe veci orice speranțe De n-ar fi fost...și zorii Învierii! Simion Felix Marțian
sâmbătă, 31 mai 2025