*pe cuspidă* Dedicată lui Nicolae Rolea dragul meu șterge culoarea spaimei de sub pleoapă nu așterne umbra orice fir de stea ochiul meu veghează diguri curg din geană pe-o curbură-i visul cel ce ne crește și-n iris ne poartă sămânță zeică știe și ne leagă-n unde amerizarea-i ușoară oceanul ochilor mei n-are plăcuțe pe care scrie ”închis – reveniți mai târziu peste o viață sau două” camera de gardă – un umăr de cer sidefiu ca ajutor de supra-urgență – îngrop smerenii de ceară (se topesc mai ușor) în năprasne de ger siderale când te dori și te poți prea puțin în atelă de fulger ghipsez vinețiu deget de timp rezolut respirația gură la gură cu-o novă deocamdată o păstrez pentru mine gravitația nu-i ușor de împăturit raftul potrivit se găsește greu nu-i de dorit să producă sincope tăierea hamurilor se știe chirurg astral cu referințe vechi oricând schimb polii galactici nu ezit clepsidra omului pitit în zeu să nu crape în echibru fragil pe-un bisturiu de pupilă pentru un mai târziu necesar noaptea-i prea mică acidul sulfuric al mătcii se poate să te dizolve în trepte ușor să te-ngădui să te pipăi uimire caldă într-un se poate să fie rotund ai grijă de pretutindeni scrumirea pândește să mai soarbă o viață fără portanță uitându-te-n jos aderența înaltului nu se tocește centru-și recalibrează magnetismul erotic pe un alt cadran nu oricine poate să-i citească magiei orele forează în carne de zor să te scoată din nume cămașa în care te-ai respirat prea strâmt și ți-ai legat până acum în sâmburi seci olimpuri pasagere destramă cu răbdare secundele cu iz de neant cândva îți voi călca pe dunga serenității răspunsuri de verde în cruziul serii foșnetul reptilian al ochiului orb ascunde în piatră vibrația ninsoarea culorii lila din poeme spovedania cu urme de promoroacă pulsul colii albe pecinginea obscurității doar vulturii regali au puterea să te-nalțe în spiră sau poate să răzuie clipei întregul zborul tău va începe să vorbească dialectul albastrului ți-a fost atâta dor de mine că m-am întrupat golgotă-a poemului tău nu mă dezic de nici o trădare și uitările-s grindă păcatului nu-i ușor să îmbraci răstignirile și s-aștepți liniștit pe trăsnet cumplit lumina să te despice (această poezie este poezia de răspuns a poemului lui Nik ”Licență stelară”! De-altfel, într-o formă nefinisată, apare și acolo, în comuri!)
miercuri, 16 iulie 2025