Se scuturau amiezile în vară și soarele mușca din asfințit. Musteau secundele din ceas a primăvară Iar pașii mei se rătăceau sorbind din seva toamnei câteva arome. În ceașca cu cafea se răsturna o iarnă timpurie și sprințară. Ce anotimpuri viața îmi oferea! Dar eu tânjind, ca omul, la mirajul ce-n depărtări abia de se zărea, Amestecam într-un ibric fragmente să-mi fie ziua ca o acadea, rotundă, dulce și-n pasteluri crude să nu se însăreze tâmpla mea. Avidă, ascultam o melodie dansând cu viața. Dansul mă strângea și-n amalgam de note, îmbrățișarea la pieptul vieții, cald mă ademenea. Sclipeau fâșii de vise în mine, seara în stele din cer mă îmbrăca. Se scuturau amiezile, subtile. Precum himera, timpul se scurgea pătând cu brumă rochia albă a zilei până când în amurg o colora. În depărtare, valurile mării purtau în cala navei viața mea ce se zbătea să iasă la lumina apusului ce abia se mai vedea. Încet, pe țărmul zilelor senine se scutura amurgul, se însera. Se adunau a ploaie norii în mine sau poate în geană, lacrima cădea... 27.11.2018
sâmbătă, 31 mai 2025