secunde

sărutând podeaua 
pe unde mama odată a păsit 
gândul 
se-asează obosit 
învelit cu razele lunii 
ea numai trece pe sub gutui 
si parcă
este al nimănui
când visul se destramă 
în ochii lumii 

mintea
făuritoare de blesteme 
nu vrea poeme
cu iz de primăvară 
pe umeri mama dispare 
cu o povară de greutatea 
a zeci de copii
rătaciți 
si ucisi 
în fața plutonului de secunde 

prin aerul nopții 
se-ascunde alt gând
pregătit să atace 
lumina