Am pus un semn de carte între clipe pe care-aș vrea să le citesc din nou, atunci când voi dori să se-nfiripe din picături de vreme, un tablou. A fost ce am avut la îndemână, ceva pe care timpul a presat din toamna care-a devenit stăpână și frunzelor culoarea a schimbat. E-o frunză, da, o amintire caldă a lumilor prin care am zburat, a insulei, lagunei care scaldă nisipul fără forme de păcat. E semnul ce separă două clipe ce au trecut frumos, ca într-un vis, cuvântul ce-ar putea să se risipe, căci este-n pagini separate scris.
sâmbătă, 31 mai 2025