Sonet de Februarie La adierea vântului uşor dinspre apus Se scurge încet, topindu-se-n ogradă Pe nesimţite, mantia-i albă de zăpadă Ce a-nvelit-o, ca un dar ceresc de sus. Albinele, se pregătesc de promenadă Şi în zbor îşi fixează calea de parcurs Spre florile din pajişti şi livezi, de dus, În zilele, ce-or fi senine-n vreme caldă. Simţi în aer, un suflu nou de bucurie A tot ceea ce-a fost ţinut în dormitare Pân’ soarele, va da startul de plecare, Naturii, să-şi înceapă iar cu măiestrie Dezvoltarea armonioasă a reînvierii, Dând semnalul cel dorit al primăverii. Flavius Laurian Duverna 21 februarie 2019
sâmbătă, 31 mai 2025