Ca orice toamnă, şi această toamnă, A veacului acestuia lumesc, Pe solul inimilor frunze toarnă Din cele ce-n păcat se veştejesc. E toamna unui veac ce stă sub semnul Venirii unui singur anotimp - Să trecem peste ea având îndemnul Celui ce vede totul peste Timp! E-o toamnă tot mai tristă dintr-o dată - Sunt desfrunziţi copaci necredincioşi Şi-n fructe putrede-i tot mai bogată - De ele nu putem fi bucuroşi… Căci pomul rău din roade se cunoaşte; La fel şi pomul bun, dar mai găsim Pomi buni, din care rodul bun se naşte…? O, de-i găsim, ca ei să mai sădim! E-o toamnă care trece, dar urgie De-abia apoi va fi să vină crunt, Căci iarna mai cumplită va să fie În ultimele zile pe Pământ… Dar sta-vom trişti şi noi, ca veacu-acesta Ce-acum se duce, vrând să-i fim părtaşi? Sau, ascultând că Domnul ne-a dat Vestea, Ne-om bucura de următorii paşi? Căci bucuria trebui’ să ne vină Din ceea ce doar Domnul ne-a promis: Că după toamna asta prea haină O viaţă veşnică ni-i dată-n Paradis!
miercuri, 16 iulie 2025