Deodată vine toamna la Potoci şi ne găseşte pregătiţi de vară şi spic avem în păr şi soare-n voci şi-brăcămintea ni-i aşa uşoară. Din munţi se prăbuşeşte-ntâiul frig, pădurea-nvaţă iar să se încline, prin trăsnete ultime te strig şi numai păstrăvul se simte bine. Se duc la vale bulgări de noroi Şi Tiruri pe şosele derapează, ultima zi de vară plânge-n noi, am ochii arşi de dorul de amiază. Şi lacul verde cum s-a tulburat! Tot răul de pământ îi cade-n unde şi-un nor de griji plutind din sat în sat, în zbuciumul perdelelor pătrunde. Şi suntem încă însoriţi la chip şi ploaia la odaie ne condamnă, ca o caligrafie în nisip se scrie-n noi întâia zi de toamnă. O toacă bate-n ploaie, undeva, să dea secundei mărginiri solemne? Sau într-o curte când e vreme rea, un gospodar bătrân mai sparge lemne. Delfin s-aduceţi şi s-aduceţi foci şi toată sarea lacrimilor noastre, să-ntemeiem o mare la Potoci, o mare verde cu sclipiri albastre. Se oglindeşte păstrăvu-n cuţit când sare să ne muşte de picioare, dar e târziu şi toamna a venit şi-i semn de dragoste şi milă mare. Spre-a fi senini deschidem ochii mari, noi cei cu bolta în priviri ascunsă, o navă trece fără marinari şi caută un port din frunză-n frunză. Deodată vine toamna peste noi, ceva ce n-a mai fost deodată vine, e frig şi nu e cale înapoi, mă-mbrac în tine şi te-mbraci în mine.
sâmbătă, 19 aprilie 2025