Coboară din soare,caleaşcă de aramă cu biciul de foc şi murgi fără seamă pârjoleşte câmpuri,dansând fără teamă, cu sufletul cald,cu sufletul rece, arde orizontul ,când biciul ei trece... Loveşte în visuri pierdute în vară, dă amăgirii un sculptor de seară, palatul e-o stâncă,coroană e bruma, visul este ploaia,răzbunarea furtuna, iubirea e vântul ce bate întruna! Se-aşează peste lume cu o cadenţă vie muşcând frunza verde ,cu straiul de gheaţă, Eşti tu,bună doamnă!... Toamnă !...Eternă nostalgie! Treci peste umbre ,cu corpul de ceaţă amiaza te prinde-n veşmântul de-aramă o fiică pierdută în strugurul din vie pierdută în lanuri de plină bogăţie, cu biciul de foc şi murgi fără seamă, esenţa vieţii o faci atât de vie, iubirea se naşte eternă făclie, din stelele nopţii,ce cad în dimineaţă frunza de vie o pictezi ruginie, cât zgomot de păsări ,câte linişti în ceaţă! Eşti tu ,bună doamnă!... Toamnă!...Eterna nostalgie! Autor: Lucian Tătar -Poezie
luni, 4 august 2025