Uitarea

Peste marginea grădinii
Curg broboadele de cer,
Din adâncuri doar străbunii
Îndurare lumii cer.

Slove ies către lumină
Precum apa din izvor,
Undeva o mandolină
Leagănă un colţ de nor.

Turle de biserici saltă
În cântări de heruvimi
Prinse-n horă laolaltă
Peste-a lumii adâncimi.

Pe sub plopi uitaţi de vreme
Zăbovesc câţiva bătrâni,
Prin grădini de crizanteme
Lâncezesc copacii spâni.

S-au dus vremurile-n care
Răsunau printre ostreţe
Vorbe spuse la-ntâmplare
Şi urări de la ospeţe! 

Au rămas sub cerul lumii
Doar tăcerea şi uitarea.
Din înaltul lor salcâmii
Trişti scrutează depărtarea.

Clopotele-şi cântă jalea
Cu al lor glas de prohod,
Slovele nu-şi află calea
Spre a lumii trist norod.

Rătăcesc prin valea morţii
Ori pe drumuri neumblate,
Calcă rugurile sorţii
Către zări înlăcrimate.