- Vivaldi lasă ploaia peste clape Să cadă ca un bocet sugrumat, Melancolia asta nu mă-ncape, E mult prea strâmtă toamna... Ce păcat... Cu mersu-i arcuit te-ademenește Spre strugurii care mustesc în vii, Iar ziua e un chin care descreşte, Cu must aş vrea să scriem poezii. Un anotimp suav, cu tine doamnă, Doresc să-mpart sau numai un minut, În ochii tăi, ce nostalgii de toamnă, Şi pe rubinul gurii, cât sărut! - Lasă, poete, ziua să descrească Şi nopţile să toarcă vise lungi, Vivaldi poate-un cer să-mi dăruiască, Dar totuşi tu, răspunde-mi, când ajungi, Se depănăm pe gheme firul vieţii Şi toamna s-o desfacem în felii, Îmbrăţişaţi pe pragul dimineţii Să te recit, iar tu să mă rescrii Cu-aceeasi sete de-nceput de lume, Când buzele flămânde au avut Pretext să-nmugureasca-n rugăciune... Şi pe rubinul gurii, cât sărut! Ioan Grigoraș & Liliana Trif
sâmbătă, 31 mai 2025