Alexandru ş-al lui fiu - Mihăiţă cel hazliu - au plecat într-o vacanţă, plini de importanţă. De pe prispa casei vechi, ce dă în grădină ei privesc spre Dunăre şi-n taină suspină. Mai târziu, au hotărât să se scalde împreună, au luat cu ei merinde, vremea este bună. Dunărea curge în valuri, încărcată cu poveri, ea transportă înspre mare - şlepuri, barje şi vapoare. Apa ei învolburată este galbenă, mâloasă, c-a plouat în Europa, nu a fost vreme frumoasă. Malul abrupt de argilă, mărginit de sălcii ascunde-o micuţă barcă, cu vâslele roşii. Este cald, vor să se scalde, în grabă s-au dezbrăcat şi în Dunărea gălbuie, amândoi s-au aruncat. Ei înoată voiniceşte, apa vrea să-i ia la vale, dar de barcă ei s-agaţă şi vâslesc agale. Pe un vas de croazieră se dansează vals… este “Dunărea albastră” a lui Johann Strauss. Vezi? acolo, la izvoare, în munţii Pădurea Neagră, Dunărea este albastră... cine poate, să-nţeleagă! Şapte ţări a străbătut la noi să ajungă, în deltă s-a revărsat, după cale lungă. Continuu-n Marea Neagră, Dunărea se varsă... este o binecuvântare, marea noastră şansă. Zâmbitori şi fericiţi, tată şi fiu mână-n mână se-ntorc la mama Anica, să ia cina împreună.
sâmbătă, 31 mai 2025