În lumina albă, pură, printre florile de prun, Trei albine se-mbătară cu nectar şi-aud cum spun: „-Tu surato ce-ai păţit? De ce-ai săculeţii goi? -N-ai găsit polen în flori să îl duci la stup și-apoi Cu nectar, raze de soare şi esenţă din străbuni Să-mpletim cu sănătatea oamenilor dulci cununi?” Albinuţa întrebată, simţindu-se ruşinată, Se retrase pe un mugur şi cu faţa-mbujorată Ar fi vrut s-ascundă frica de suratele mai mari Dar şi dragostea ei pură cu parfum de visuri mari. Ar fi vrut să fie floare ca să simtă clocotul De la rădăcina udă... în tulpină, ropotul Sevei ce ajunge-n creangă şi plesnește-n mugur mut (Care-n marea lui plăcere, un cuvânt n-ar fi ştiut Să spună în primăvară soarelui şi vântului) Ar fi vrut sa fie ritmul din viața pământului. În recunoştinţa lui, mugurul crescut în ore Într-o boabă cu mister, mângâiat de blândul soare Și de vântu'-nlănțuit de dorinţe în lumină... Se deschide într-o floare ca s-atragă pe albină. Visând că este o floare parfumată într-o mare De flori albe care-n vânt şi în razele de soare Cheamă-naripate gâze să iubească prima oară, Se întâmplă o minune de o frumuseţe rară: Albinuţa se transformă într-o floare luminată Care-mprăştie în prun dragostea ei parfumată!
sâmbătă, 31 mai 2025