Zi de basm A fost odată ca niciodată, o zi întreagă, prea lungă si prea neagră. Era așa de întunecoasă, că mă împiedicam de fiecare coasă. Ca să o fac mai frumoasă și mai luminoasă i-am lipit pe frunte un pumn de stele mărunte, din cele culese în fiecare vară pentru salata de seară, din lacul de lacrimi sărate printre genele mele scăpate. (Rețeta de salată v-o scriu altădată) Astfel, te-am zărit, din întâmplare, erai pe-o bancă și priveai în zare. Erai atât de frumos, de rece și de calm, că m-am lipit de tine ca o floare de gheață pe geam. Atât de firesc îmi părea să-ți caut mâinile... Aveai odihnă în palme și o mirare caldă în ochi... Râdeai de mine că nu știu să strâng decât cuvintele-n brațe și răspund nătâng la incisive nuanțe... Clipele cu tine au fost cam rebele cu mine. Nu se lasă nici uitate, nici diluate, nici deformate. Le-am suspendat deasupra ușii, într-un cui pe unde, fără grabă își trec pașii clipele amărui ale nimănui. 18 februarie 2020 Zi de basm A fost odată ca niciodată, o zi întreagă, prea lungă si prea neagră. Era așa de întunecoasă, că mă împiedicam de fiecare coasă. Ca să o fac mai frumoasă și mai luminoasă i-am lipit pe frunte un pumn de stele mărunte, din cele culese în fiecare vară pentru salata de seară, din lacul de lacrimi sărate printre genele mele scăpate. (Rețeta de salată v-o scriu altădată) Astfel, te-am zărit, din întâmplare, erai pe-o bancă și priveai în zare. Erai atât de frumos, de rece și de calm, că m-am lipit de tine ca o floare de gheață pe geam. Atât de firesc îmi părea să-ți caut mâinile... Aveai odihnă în palme și o mirare caldă în ochi... Râdeai de mine că nu știu să strâng decât cuvintele-n brațe și răspund nătâng la incisive nuanțe... Clipele cu tine au fost cam rebele cu mine. Nu se lasă nici uitate, nici diluate, nici deformate. Le-am suspendat deasupra ușii, într-un cui pe unde, fără grabă își trec pașii clipele amărui ale nimănui. 18 februarie 2020 Zi de basm A fost odată ca niciodată, o zi întreagă, prea lungă si prea neagră. Era așa de întunecoasă, că mă împiedicam de fiecare coasă. Ca să o fac mai frumoasă și mai luminoasă i-am lipit pe frunte un pumn de stele mărunte, din cele culese în fiecare vară pentru salata de seară, din lacul de lacrimi sărate printre genele mele scăpate. (Rețeta de salată v-o scriu altădată) Astfel, te-am zărit, din întâmplare, erai pe-o bancă și priveai în zare. Erai atât de frumos, de rece și de calm, că m-am lipit de tine ca o floare de gheață pe geam. Atât de firesc îmi părea să-ți caut mâinile... Aveai odihnă în palme și o mirare caldă în ochi... Râdeai de mine că nu știu să strâng decât cuvintele-n brațe și răspund nătâng la incisive nuanțe... Clipele cu tine au fost cam rebele cu mine. Nu se lasă nici uitate, nici diluate, nici deformate. Le-am suspendat deasupra ușii, într-un cui pe unde, fără grabă își trec pașii clipele amărui ale nimănui. 18 februarie 202
sâmbătă, 31 mai 2025