Iarna, cristaline unde 
pe sub gheaţă se strecoară
şi-n noapte argintul lunii 
îl transformă-n poleială.

Ajunge o zi-nsorită 
să se subţieze gheaţa
şi prin margini dantelate 
să pătrundă-n apă viaţa.

Sălciile arcuite, 
spre oglinda de cleştar,
lasă gheţa ce le-mbracă 
să prelingă stropi de apă.

Cade acum o picătură 
şi alta se pregăteşte,
gheaţa râului în raze 
şi cristale-ncet plesneşte.

Zăresc peştii curcubeu, 
aurii şi argintii, 
ce-şi pun solzii în valoare, 
fluturând din aripioare.

Susur duios se aude 
- „simfonii de primăvară”,
şi pe maluri, dalbe flori 
scot căpşorul din zăpadă.

Tot priveşti şi nu ai crede 
că gingaşii ghiocei,
cu lăncile din smarald, 
scot clinchet de clopoţei.

O boare de vânt uşoară 
va purta mireasma lor,
„vestitori ai primăverii” 
- bucuria tuturor.

Iarna însă nu se lasă, 
„babele” îşi pregăteşte
să cearnă zăpadă-n zări, 
troienind din nou cărări.

Vântul de la miazăzi 
- „mâncătorul de zăpadă”,
Dochiei-i fură cojoace, 
de vreo nouă zile-ncoace.

Fete au ieşit din case 
purtând fine mărţişoare,
şi pe câmpuri apar pâlcuri 
de culori pline de floare.

Iată, mândra primăvară, 
cu alaiul ei sonor,
a venit din nou în ţară 
dând farmec visărilor...