A fost odată o poveste

- Să ştii, iubite, că-n poiana noastră
Au înflorit magnoliile iar,
E semn că toamna asta va fi lungă
Şi basmul nostru fără de hotar.

Îngenunchiaţi, nebuni de fericire,
Noi ne-am promis c-aici vom construi
O casă albă, mică şi-n grădină
Cu flori de câmp vom scrie poezii.

O “tinereţe fără bătrâneţe”
În fiecare zi când mă trezesc
La pieptul tău o voi găsi, iubite,
Şi pentru tot ce am îţi mulţumesc!

- Mi-e dor de tine și de primăvară,
De martie, magnolii albe sunt?
În toamna asta plină de cerneală
Am să-ți declar cu scrisul meu mărunt

Că nu mai plec spre alte orizonturi,
Vom ridica din versuri un castel
Pe locu-n care în genunchi, iubito,
Ți-am împletit din iarbă un inel.

Și vom trăi povestea fără moarte
Eternități la rând, în orice veac
Te voi peți, să-mi fii din nou mireasă,
Că dragostea ce-ți port nu are leac.

Liliana Trif &amp; Ioan Grigoraș