Noi am rămas mereu copii Nu te mai ştiu , nu mă mai ştii De-atunci. Ne-am mai schimbat într-adevăr, Din muguri verzi în flori de măr Şi-n stânci În primăverile prea reci Eu te rugam să nu mai pleci nicicând Şi te zăream printr-un halou Cu aripi albe de ecou Şi vânt Acum oraşul mi-e străin Şi cad toţi crinii din senin Uşor Şi cred că punţile prin timp Sunt paşii noştri pe nisip Când dor O pasăre din lumea ta Îşi face cuib în mâna mea Şi-apoi, Se mistuie prin flori de tei Şi ia cu dânsa anii mei Şi-ai tăi Se sparg clepsidre peste noi Şi-un drum ne duce înapoi Mereu, Nu te mai ştiu, nu mă mai ştii Dar am rămas nişte copii Şi tu, Şi eu
marți, 6 mai 2025