Să fie poezia o ne-nțeleasă cale de-a fi asemeni celui ce înțeles nu are? Mă rog să fiu ca vântul, să-mbrățisez pădurea și frate omul, iarăși, să fie cu natura, cuvântul să renască a dragoste, a dor, să fie doar poetul prin lume călător, lipsiți de orice rele, păcatele s-or pierde, pământul va renaște, de astă dată verde, deschisă e fereastra spre bezna de afară, ci noi, lumina noastră s-o facem să răsară, nu doar cuvântul este atotcuprinzător, la fel ca și poetul, el este muritor de nu cuprinde-n sine o ardere firească prin care universul începe să vorbească precum vorbit-au alții, și totuși, diferit , aceasta este calea lipsită de sfârșit, această contopire cu Tot, cu timp , cu moarte, cu viata și natura din care suntem parte, acesta este drumul neînțeles pe care a scrie poezie e marea evadare. adina v. 20.03.2019
sâmbătă, 31 mai 2025