Când ai plecat, luând cu tine visul, cortina a căzut pe-o scenă goală, din care dispăruse compromisul, și-un ultim spectator ieșea din sală. Cu pași crispați, pe drumul spre niciunde, în furia-ți cescândă, purpurie, nu te-ntrebai de ce sau când și unde un vis murit mai poate să învie. În echilibrul tău cel îndoielnic îți depănai o droaie de cuvinte, dar, după-o vreme, pasul șovăielnic, ți s-a oprit, sub grele simțăminte. Și te-ai întors din drumul tău, cel care, în fuga ta, nu te-ai gândit, grăbită, că două sensuri poate nu mai are, iar înapoi nu ești binevenită. În fața ușilor, de-acum închise, îți este dor de scena de-altădată, ai vrea aplauze și alte vise, sub o cortină iarăși ridicată.
sâmbătă, 31 mai 2025