cu doina-n gând
marți, 6 mai 2025
zboară gând până departe
până dincolo, la moarte
şi peţeşte-o pentru mine
spune-i că ursitu-i vine
din adâncurile vieţii
stins ca roua dimineţii
spune-i cum să se gătească
nunta cum s-o pregătească
eu vin toropit de flori
cu alai de bocitori
supăraţi că plec din lume
şi adăst la ea-n genune
zboară iute, zboară gând
şi spune-i că sunt de rând 
să-mi găsesc nouă mireasă
de cu zori plecat de-acasă
dar te rog nu-i cere scuze
dacă vrea să te refuze
m-oi opri din drumul meu
cu gând către Dumnezeu.
luasem de la El iertare
la ceasul de înserare
dar va trebui anume
înc-odată să mă-ndrume
de pot să fac drum întors
să fiu vieţii de folos
n-o să fiu, am fost dat morţii
zboară gândule la sorţii
daţi miresei juruită,
pofticioasă şi grăbită

zboară gândule, hai zboară
unde te-am trimis aseară

15 oct 2005
Volumul DOINA DORUL DUMNEZEU
Editura CORESI, 2017