Adulmec foșninda-nverzire ce vântu-o-nfioară prin luncă; Mi-e pleoapa o rană adâncă, străpunsă de-a ierbii trezire. Miroase a pace și-a mentă, a drum șerpuit prin urzeală; Își varsă amurgul de ceară umbroasa răcoare latentă. Se-nclină de vânt sălcii suave, sub trene de plete curgânde, ce-așteptă un semn să inunde bătrâne și triste epave. Și simt cum Danubiul mă-mbie și-ascunde străfunduri solare; Mă-ncearc-o lăuntrică boare și-mi zboară tăceri - păpădie...
sâmbătă, 31 mai 2025