La graniţa dintre cuvânt şi tăcere Veghează neliniştea în iadul trezit, Pământul frământă în palme durere Pădurile verbelor s-au desfrunzit. Se stinge in sânge încet cutezanţa, Cerul rănit se ascunde-n pasteluri, Stingheră, în noapte se-aprinde speranţa Dar moare şi ea ucisă de ţeluri. Iar albul păteză cu freamăt nesomnul, În grote din gând iernează neantul, Demoni se agită şi-ncalcă consemnul Tridentele lor sfidează contractul. Pândeşte din umbre târziul de seară Strigoi răsculaţi se bat prin castele, De frica din cuget, abisul coboară În hăul uitării din mările mele. Trecutul de mâine se plimbă prin ieri Departe de vis prin crengi răvăşite, Pe tâmple, mi se-aună cărunţii năieri Vâslind prin oceane de nopţi nedormite. Şi timpul se scaldă-n licori otrăvite Şi nopţile-n noapte sunt albe şi lungi Şi nu mai am tihnă, în zori gârbovite Când ochii-mi de ziuă au stihuri în pungi. 08.02.2018
sâmbătă, 31 mai 2025