De ce am spus ca Adevărul doare, pe drumul vieții, călător fiind? E un pribeag din visuri arzătoare ce merge pe cărări fără zăstimp? E-un evadat scăpat din închisoare, pitit, ades, în gânduri fără sens? Ori e drumet’ ce calcă în picioare prejudecăți, mergând pe contrasens. E un oștean ce lupta își asumă când norii îl atacă-n convolut. E zarul aruncat către minciună drept provoacarea clipei ce-a trecut. De spun că ești minunea strălucirii ca drept simbol a tot ce este sfânt, de ce m-azvârli în bezna omenirii zicând că mint, că vorbele mi-s vânt? Minciuna nu mi-a dat nicio risturnă, drept rămășag pentru al meu discurs. Am prins doar adevăruri în cunună, de ce invoci, azi, calea de recurs? De îmi permiți, acum, îți cer iertare, te-am comparat cu-al Soarelui zenit Și chiar de îți stârnesc a ta mirare Îți spun că ești mai mult, ești Infinit. Ți-am spus că am alegerea în minte Un Infinit de gânduri și idei, cuprins într-o finală rugăminte: s-accepți amorul scurs dintr-un condei.
sâmbătă, 31 mai 2025