Timpul îşi întinde laţul peste margine de lume cuprinzând a vieţii vrajă într-un cerc fără hotar, lăsând omului tăria unui vis să îşi asume de a fi la carul vieții vizitiu sau biet rotar. De te naști fără putere, dar cu rost de primeneală și dorești ca viața asta să devină ce n-a fost, vei uita de lucruri sfinte și de-a lumii rânduială, vei deschide al tău suflet drept mândriei adăpost. Cocoțat pe capra sorții vei cuprinde orizonturi unde propria nalucă te așteaptă să devii biet culegător de vise și o bancă de afronturi când cu biciul vanității vei lovi în bidivii. Mândru, ca un vânt ce bate peste țarina uscată vei mușca din șfichi spinarea unor murgi neîmblânziți, îndemnându-i ca să zboare către zarea ce s-arată, căci le vei promite aștri ce pe cer sunt împânziți. Nu contează că au nume, că sunt oameni ca și tine Sau că ei sunt trăitorii în același veac ciudat, căci prin pact cu negrul duce a lor viață-ți aparține Tu vânzând a ta credință, a lor vis ți-a fost cedat. Cum îți place investirea dată azi de a ta soartă să fii rege al mândriei și al banului stapân, chiar de simți că lunga noapte îți devine o consoartă când la curtea vieții tale devii rege din jupân! Biet ocnaș la urna sorții, azi suit pe tron de vise, nicimăcar nu bagi de seamă că ți-e drumul fără rost, căci a faimii întuneric al tău cuget îl umbrise când ai acceptat ideea de a fi ce ieri n-ai fost. Un galop îți este calea, anii trec pe lângă tine și în tânguiala vieții înghiți poștele duium. Se ridică praf în spate și în zarea care vine se arată bura neagră și al banului huium. Colo, la finalul vieții, într-un nimb de energie te așteaptă glas de tunet și al judecății tron. Ieri cules-ai bani cu clipa, azi platești neagră simbrie și vei invoca iertare către glasul din amvon. Căci la carul ce condus-ai, vizitiu fără iertare, subjugând lumească lege tu ai biciuit moral oamenii fără păcate să îți poarte a ta stare și să îți aprobe gândul și-al tău rang dirijoral. Azi, strivit sub apăsarea unor fapte fără cuget, tu dai socoteală vieții, căci, din rangul prea dorit a ramas doar umbra ștearsă și a vaietului muget și deplângi a ta menire cand trufia ai țintit. De te uiti înspre trecuturi, când puterea de-a alege îți era în firea dreaptă și în cugetul sprințar, vei vedea că dreapta soartă își ridică al ei rege din lumescul fără faimă prin umilul, biet rotar. Din smerenie culege raze lungi de împlinire, spițe pentru carul vieții, le cuprinde rând pe rând cu-a rotarului dorință de-a închide în trăire tainica obadă-a lumii ce străluce așteptând. De prin crânguri neumblate, din a omeniei viță își croiește mândra oiște îndreptată spre zenit, unde șade și domnește peste lume o crăiță având numele SPERANȚA, ea înseamnă infinit. Iată, carul este gata să pornească peste creste, să cuprindă orizonturi cu-al său zbor înaripat, căci la oiște se înhamă murgi din tainica poveste ce prind aripi din lumină și jăraticul mâncat. Iar mândrul rotar privește la a lumii car zvâcnire, cum ridică colb de stele spre al cerului avânt și îi înțelege starea, căci, cuprins de împlinire, el atinge Infinitul, chiar de șade pe pământ.
sâmbătă, 31 mai 2025