e un delict să calci neîmplinit prin rai. ești aici? mă înţeapă un recul de amorţeală pe toate punctele cardinale unde mi-am încununat așteptarea cu necuvântările tale. câte-o cicatrice îţi împrumută aura şi face vocalize în mine. din numele tău doar consoanele îmi pârjolesc câte un chist de iubire: mai ştii, himeră a lunii, locurile în care mi-eşti palpabilă? ce întrebare… râde şi răsăritul de mine cu o lumină presărată de nesomn. parcă aud sufixul otrăvurilor prin vene. hohote de dragoste absolută dresează universul să îmi parafeze respiraţiile cu suspin. dar aici nu mai e viaţă, e doar o antimoarte întredeschisă de adierea tăcerii tale. se împletesc toate brizele mării cu neatingerea ta să îmi sângereze vehement sub piele a povești în cochilii septate de visuri şi ovaţii efemere de fericiri. o vagă nemurire te aşteaptă dincolo de reflecţiile cu iz deformator ale iluziilor. ştiu, nici eternul nu mai e ce a fost. mi-am rupt câte o fâşie de suflet să-i peticesc vidurile prin care s-au perindat atâtea semne de întrebare, încât ţi-a rămas prea mic, prea şifonat, să-l mai foloseşti împotriva remuşcărilor mele. mi-e tot mai frig pe contradicţia acestor linişti. supliciile nu mai au răbdare, îmi tot cer să te scriu mai adânc, mai conturată de celest, pe fiecare pustiu de foaie. iar tu să-ţi vezi cărările ursite de un fior intens să-mi fie în inimă dor şi poezie şi ai să înţelegi că fiecare vers a murit născându-se din tine.
sâmbătă, 31 mai 2025