PRIMĂVERI REBELE de Marian Florentin Ursu * Cât îmi lipseşti acum în prag de despărţire, Iubita mea cu umeri albi şi ochii goi ! Ieri mai umpleam prăpăstii cu o amintire, Singurătatea cu câmpiile de flori Te dăruiai intens în primăveri rebele Şi te iubeam acut, imens şi abisal, Tristeţea ta ceda fatal tristeţii mele Şi mă strigai timid din turnul tău oval Acum absenţa ta din nou mă înconjoară Şi fluturi neperechi se mistuie în zbor Iar când cireşii lumii sunt jefuiţi în vară, Toţi barzii din cetate se sinucid de dor Eu sângerez când ochii tăi mă săgetează Şi în adio se preface-un bun rămas Dar te condamn să mă invoci când se-noptează, Să mă repet cu tine-n fiecare ceas, Te mai blestem definitiv la primăvară Şi te condamn sublim la florile de tei Să mă doreşti acut prin lanuri de secară Şi mâine şi acum, şi-n ziua cea de ieri Eu nu mai am acum prea multe interese Dar explodează toţi salcâmii prin livezi Şi te găsesc plângând în dimineţi intense Când ochii tăi devin din ce în ce mai verzi Sunt un soldat înfrânt de primăveri promise, Cel mai învins nebun de propriul său complot Dar încă te mai vreau pe câmpul de narcise Şi cel mai mult acum, aici şi peste tot, Mi-e teamă doar de vârsta care mă-mpresoară, De tine când te pierzi prin floarea de cais, De paradoxul ce mă face-n primăvară, Eternul invincibil, şi veşnicul învins !
vineri, 20 iunie 2025