Ceaţa mantia-şi întinde, a mea inimă cuprinde şi trec stoluri de cocori, pe sub cenuşiii nori. Aripi negre fluturânde, inimi triste, inimi blânde, suferind în astă viaţă, pier stingându-se în ceaţă. Doar pe vârfuri, sus în plopi, frunze mai tresar uşor şi-amaru înecat în dor, se-ngână-n freamătul lor. Negru, sumbru e pământul şi puternic suflă vântul, ceaţa este fumurie şi mă chemă, mă îmbie... Liniştea mă copleşeşte, şi-n noapte mă urmăreşte, dar acolo, al meu drag, mă întâmpină în prag. Braţe strâns înlănţuite, inimi de amor zdrobite, încleştarea e firească ceaţa vrea să ne unească. Mă doreşti, şi vreau, ştii bine, să fiu mereu doar cu tine. Peste trunchii de copac, trec aripi de liliac. Şi tu eşti acela care îmi fură o sărutare...
sâmbătă, 31 mai 2025