Din gura de leu, mai flămând, mă voi naşte Eu, ca un pistil, care scurt va străpunge Prin aerul rar, ce din drumuri mă paşte, Umbra din urmă ştiind că m-ajunge. Uşor, pe o frunză, m-aştern lângă tine; Pământul şi cerul, de mâini ruginii, Se ţin într-o boltă, iar bolta ne ţine Departe de fulgii din ierni timpurii. Iubeşte-mă până ce toamna mă pierde Sub frunze uscate de tei şi castani, Iubeşte-mă azi, când timpul e verde, Iubeşte-mă-n ore, secunde sau ani. Dar ceasul de seară se-opreşte – ne-opreşte – ; Privindu-ne-n ochi şi privindu-ne fix, Ne spunem zâmbind, nebuneşte, „iubeşte...”, Apoi ne prelingem, vâslind de pe Styx. 25 august 2016, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025