Stau înghețat pictându-mi viitorul într-un pastel de visuri spre alt veac. Tu să mă ierți că-ți cer iar ajutorul, Dar visul fără tine e boleac. Din ce să-mi construiesc iar șevaletul? Ce aș putea pe pânză să întind? Mi-atât de clar și-n suflet mi-e cofretul ideilor ce-n taină mă cuprind! Drept șevalet mi-aș folosi trecutul și acea clipă când te-am întâlnit, atât de larg cum fost-a și tumultul ce l-am întins spre dorul avenit. Voi construi o pânză din iubire țesută doar cu fire de etern când toți mă întrebau cu sinubire ”Cum poți trăi cu-al dragostei infern?” Dar sunt bolnav de-a logicii fractură căci cerul galerie de mi-ar fi este prea mic pentru a mea pictură să v-o prezinte-n toate, nu va ști. Pentru desen aș folosi din mine bucăți din diamantul explodat într-un trecut când m-ai desprins de tine și în cărbune tu m-ai transformat. Din sângele ce-mi trece azi prin vene aș lua un roșu fără de egal să încălzesc răceala ce alene ne-a învelit cu frigul abisal. Dar cum să îți aștern culoare vie, un sânge care știe doar un drum? Bolnav de dor, arzând de nărăvie el poartă o iubire de album. Cum aș întinde-n zări îndepărtate un fluviu ce o viață a tot curs spre o iubire fără de păcate și n-a cerut nici taxă de ramburs? Să-ți iau din păr a Soarelui culoare, pe pânză s-o aștern din amintiri drept bogăția prinsă în candoare ce lumea o păstra pentru doi miri? Ar fi o încercare negândită Ce nu ar prinde-al bogăției rost. Astăzi de bani e lumea adumbrită, Dar Soarele iubirii nu-i anost! Când cerul a deschis a ta plecare, Iar stelele caleașca ți-au întins Nu am rămas captiv în nepăsare și am zburat urmându-mi al meu vis. Ajuns în ceruri, am cerut iertare, iar palmele căuș mi le-am întins și am primit, drept semn de așteptare, culoare unui cer nicicând atins. Acest albastru, azi, este în suflet ținut cu-a mea speranță la secret. Amestecat cu-al dorului răsuflet pe pânza vieții n-ar fi desuet! Culorile acestea minunate pe necuprinsul pânzei vor pluti! Nu cu ulei vor fi amestecate să lunece spre hău, n-or izbuti! Le voi fixa pe-a pânzei anvengură cu lacrimi care curg spre al gând și își croiesc a lor alinătură ducând amorul tandru și plapând. Nu voi picta peisaje sau palate, nici lumea sub al timpului rulou, Averi și fapte, astăzi etalate, n-or fi modelul pentru-al meu tablou! Eu voi picta cu-a inimii simțire motivul pentru care azi trăiesc… Pe-ntreaga pânză, fără de sfârșire, Picta-voi două vorbe: TE IUBESC!
sâmbătă, 31 mai 2025