Aş vrea să fiu sămânţa...

Aş vrea să fiu sămânţa...

Aş vrea să fiu sămânţa care
Din mâinile Semănătorului
Ea cade-n brazdele ogorului,
Ca holda-n spre dezvoltare
S-ajungă la coacerea mare 
Împlinind voinţa Domnului,
Spre-a-i da pâinea omului.

N-aş vrea a fi ca acea parte
Care-a căzut pe lângă drum
Unde-au venit păsări duium
Şi au mâncat-o pe-nserate
Ciugulind... boabele toate,
În urma lor lăsând doar fum
Şi locul parcă plin de scrum.

Nu vreau a fi partea căzută
Pe locurile, cele stâncoase,
Nici cu pământuri argiloase,
Unde creşterea e întreruptă
Prin rădăcina când e ruptă,
Când zilele sunt secetoase
De vânt şi soare uscăcioase.

Şi nici partea, care-a căzut
Printre scaieţii maiestuoşi
Ce creşteau nalţi şi frumoşi,
Dar spaţiu ea n-a mai avut
Să crească, cum ar fi vrut,
C-au înecat-o spini stufoşi
Prin ghimpii lor, cei fioroşi.

Ca partea cea care-a căzut
În pământ bun pentru rodire,
Astfel să fiu, spre mântuire!
Să cresc spre veşnica iubire
A Domnului, Cel care-a vrut,
Ca viaţa mea-n neprihănire
S-o trăiesc spre-a Lui slăvire.

Flavius Laurian Duverna
18 noiembrie 2012