E noapte târzie şi somnul apune în cumpăna gândului încă hoinar prin gări neștiute cu trenuri nebune pe care, mâhnit, le aştept în zadar. Rămase cândva pe o linie moartă, când iarna sosea târziu către seară, lăsat-au amante, bătute de soartă, să plângă rănite în frigul de-afară. Iar tu, neuitato, ai fost printe ele? Ce crudă-i acestă-ntrebare ostilă – loveşte ca gerul venit dintre stele pe cântecul grav de uitată siblă!... Aştept să apari din neant împăcată, în brațele-ți calde să simt alinare când vântul, intrând prin ușă crăpată, cânta-va romanţe pe drobul de sare.
sâmbătă, 31 mai 2025