În coada de secundã ce aşteaptã sã-mi creascã aripi ca în propriul vis, am sã aștept explozia din faptã sã mã desprind de frica de abis. De-ar fi sã cad în îngheţate focuri, sã fiu cãrbune pentru al meu pãcat cã mi te-am vrut vâltoare în galopuri fãrã sã ştiu cã drumul ţi-e blocat, Voi arde pân' la ultima trãire sã-ţi scriu spre cer cu focuri de alint cât îmi lipseşte calda ta iubire şi cât de-aproape, încă, mi te simt. Dar am sã pun cãpãstru la durere, Singuratãţii bice îi voi da Şi aripi îmi vor creşe din cãdere, Iar ţelul meu va fi fiinţa ta. Şi voi ajunge, colo, lânga tine, Sã-mi completez al inimii atlas cu piscul unui dor fãrã suspine ce seamãnã cu dulcele tãu glas. Încã aud o ultimã povaţã pe care mi-ai întins-o în trecut Cãci, zi de zi, dreptatea te învaţã doar cum sã cazi de-încerci a o fi vrut. Dar te întreb, cãzut într-o mirare: Cum de-ai zburat spre locul hãrãzit când ştiu c-ai fost izvorul de splendoare ce-a pus Dreptãţii alb în colorit? Cum nu ţi-a fost a inimii cãldurã o margine de foc şi zăcãmânt ce-ar fi putut sã-ţi ia din anvergurã ca sã-mi rãmâi alãturi pe Pãmânt? Ei ţi-au pitit secretul printre luturi, Dar nu-i nimic, voi şti sã îl gãsesc Cãci rãscolesc doritele trecuturi în care te-am iubit şi te iubesc. De caut pirostrii la cele gânduri ce fierb adânc în conştiinta mea, Ştiu c-ai atins celestele intrânduri Şi simt cã încã sunt în paza ta. Asa cã stau, avid de aşteptare, sã-mi creascã aripi, ca în propriul vis, Sã-mi împlinesc a zborului urcare lipsit fiind de frica de abis.
sâmbătă, 31 mai 2025