el e înalt, atât de înalt iar eu, ca o năucă, mă întorc să-l privesc mereu atât de înalt îmi pare - stăpânul cețurilor și norilor și fratele cedrilor pe fiecare plajă în fiecare oraș prin care trec în zori cu sufletul să văd oamenii-și mai spun bună dimineața iar dacă nu-și spun, nu-și spun să-i stârnesc la acest gest firesc de recunoaștere fiecare dimineață e o copertă bună, înaltă așezată de hazard să ne susțină viața până când întunericul din care a plecat se va închide peste ea atât îl privesc iar el se înalță mai mult în timpul norilor, depărtărilor și-mi aduce cerneală de clipe și flori care nu mor, și praline în sân să-i spun mereu cât de dulce e fiecare bătaie a inimii lui și pentru ca eu, cea mai iubită de el să scriu bătăi de inimă și zori, și ferestre într-un timp ca un tren care aleargă și nu știi mai vine, iar dacă vine ai să fii atunci în acea stație, acea gară _ Copyright Mariana Fulger
sâmbătă, 31 mai 2025