Baiadera

Se-ndrepta spre cabaret
având în gând un dor discret;
era târziu, în miez de vară,
şi el spera – poate-ntr-o seară...

Şi iat-o, superba  Marlen,
dansând lasciv, uşor obscen,
etalând forme voluptoase,
sub fine franjuri din mătase.

În ritmul indian mimează
o baiaderă ce dansează;
șiraguri de mărgăritare
are la gât, mâini şi picioare.

Mlădie, corpu-şi unduieşte,
în largi spirale se roteşte.
Ochi de jad lucind  în noapte,
buzele - rodii, în arşiţă coapte.

Privirile li se-ntâlnesc
întâmplător, pentru o clipă,
cât să-nţeleagă ce-şi doresc
la vremea potrivită.

Înfierbântat, neliniştit,
un trubadur în noapte,
păşeşte sprinten către ea
şi vorbele-i sunt şoapte.

Dorinţa-i arde, dulce chin
ce se va stinge-ntr-un suspin,
îmbrăţişări, dulci sărutări,
şi haine sfâşiate...

Au petrecut noaptea
iubind cu multă dăruire,
au adormit abia în zori,
cuprinşi de fericire.

Cu mângâieri, el încearca
dorinţa să-i trezească
şi aşteapta doar un semnal, 
chitit s-o cucerească.

Înlănţuiţi în dans divin,
extazul clipei îl trăiesc,
el o sărută murmurând:
„pot fi iubitul tău, oricând!”

Senină, ochii îşi mijeşte,
cu un sărut îl răsplăteşte
şi îl îmbie cu dulci şoapte:
„vino, dragul meu, la noapte!”