Cadenţe hibernale

E decembrie.
În văzduh pluteşte,
pe aripi de vânt rece, dragostea.
Ninge iar peste ţara mea.
Undeva, departe,
la poalele unui munte
cu creste cărunte
se odihneşte un sat 
de vreme şi de lume uitat.
Satul trimite spre norii târzii
rotocoale de fum cenuşii...

E noapte.
Luna pătrunde prin vitralii
de biserici încă nezidite,
tandru, discret,
în naosul sufletului meu de poet
şi mă mângâie cu raze piezişe
pe câteva versuri încă nescrise.
Gândurile rele
nu mai au putere,
gândurile bune 
încep să se-adune
şi să se aştearnă, 
molcom, delicat,
precum omătul peste un ogor arat,
pe o coală albă de hârtie.
(Aşa s-a născut această poezie).

Şi încă ceva:
În văzduh pluteşte şi inima mea,
sub formă de fulgi de nea.

12 decembrie 2014