Căi străine

Prea mulți pierduți pe căi străine, 
ne-mbrățișam doar prin iluzii, 
oare mai știm ce-nseamnă bine, 
pierduți în lumea de confuzii...?  

Prea multe mai păstrez în suflet 
și simt că multe ne mai leagă,
precum și valul cu-al său sunet,
când plânge-n marea cea pribeagă.  

Din toate am făcut risipă, 
am plâns chiar și de fericire
și azi mi-e dor să-ntorc o clipă,
ți-aș dărui-o din iubire.  

Atâtea timpul le pătrunde, 
punând și minții reci lăcate,
lăsând durerea să inunde
în inimile sfâșiate…  

Și câte-n mine voi ascunde, 
nici vremea nu le descifrează,
în viață sunt lumini și umbre,
ce soarta însăși le veghează.  

Dar clipa n-o mai pot întoarce, 
nici zările ce-au fost senine,
destinul sufletul mi-l stoarce,
purtându-mă pe căi străine.  

Autor, Mihail Janto