Noaptea în care întunericul mi-e duşman nu mă mai încălzeşte cu iluzii apropierea ta e o depărtare de lumină, clipele bat în tâmple la porţi nesigure pe care nu le poate deschide vântul. Pe dincolo trece calea ferată a tinereţii şi nu întâlneşte nicio gară în care se doarme în sala de aşteptare. Visele frumoase şi femeile care mă iubeau caută prin fiecare compartiment să prindă un loc până nu intră trenul în tunelele Văii Jiului. Acum am ieşit s-a făcut ziuă şi lumina-i puternică, munţii s-au depărtat şi câmpia pe care o străbat miroase a pâine şi fân cosit, drumul pe care merg continuă spre sud Păsările îl însoţesc, praful se răspândeşte ca ploile repezi de vară din care ieşi cu hainele grele de bătrâneţe şi cu singurătatea spânzurată de gât ca o ciutură de cumpăna fântânii. Până-n capitală privesc nepăsător Bărăganul întinderea lui e ca o dulce alinare ce se varsă-n mine-n linişte, pacea mă cuprinde-n gânduri şi-n aşteptarea impactului.
sâmbătă, 21 iunie 2025