când

poetului Ooko no Himeko

când 
primele raze de lună 
străpung întunericul 
o mireasmă de crini 
năpădește veranda 
încât 
tare greu mi-e să mă duc la culcare

când 
pe drumuri fiind 
prin noaptea spuzită de stele 
ascult cântecul greierilor 
doruri dezleagă izvoarele plânsului 
încât 
nu mai simt cum roua pătrunde încet până la piele

când 
încercat de-ntrebări 
vreau să descopăr în flori și planete 
urmele tainice ale infinitului 
din ghemul lui fibonacci 
un șir infinit de numere 
amprentează cosmosul 
încât 
numai un număr de aur 
m-ajută să găsesc drumul spre casă