Capra, oaia şi o juncă Cu un leu foarte cumplit, Care domnea în o luncă, Între ii s-au învoit În companie dineoare De a face-o vânătoare, Şi precum li se cuvine Să se-mpartă între sine. Capra-n cursă ce-au întins Pe un cerb întâi au prins, Şi a ei vânat îndată Către soţii săi arată. Atunci leul, împărat, Pe brâncă au numărat, Zicând: De ştiu socoteală, Suntem patru la-mpărţeală. Pre vânat apoi-mparte, Făcându-şi dintâi o parte. Zis-au: Asta mie-o iau, Pentru că mă cheamă leu, Partea a doua se cuvine, După drept, celui mai tare, Ş-asta cred c-o ştiţi pre bine! Partea a tria o rădic Pentru că sunt mai voinic, Iar cu partea de pe urmă Socoteala ni să curmă: Pre cel ce brânc-a să-ntindă Îl sugrum şi-l fac merindă!
sâmbătă, 19 aprilie 2025