Stăpânul ţării feudale Râdea de Basarab, pe cale Venind cu sutele de-arcaşi Turnaţi în zale, Ce-i pentru-aceşti viteji ostaşi O ţară largă de trei paşi? Sărmanul vodă, cum îl cheamă, O fi-n pământ acum de teamă! Ce minte-o să-l învăţ! Să-l fac Să ţie seamă Că eu sunt eu, şi nu mă-mpac C-un biet ca el, cioban sărac! Uitat-a că-i născut să fie Păstor de oi şi slugă mie? De barbă însă am să-l scot Din vizunie. Ce câini îl apără? Socot Să-l spânzur eu cu câini cu tot! Curând, flăcăi! E plin paharul! Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul Dar cine crede el c-ar fi Maghiarul? Şi regele râzând s-opri Şi-aceste vorbe le citi: Mărite crai! Îţi spui prin carte, Că vecinic dinspre-a noastră parte Vrem binele! Suntem cei foşti Şi mai departe Şi-acum tu uiţi că ne cunoşti Şi-alergi în strângere de oşti! Eu sunt mai slab. Zic eu de mine. V-am dat haraci, că se cuvine, Pe plac eu multe v-am făcut Să fie bine. Voi Severinul l-aţi bătut: Vi-l las, măcar eu n-aş fi vrut! Dar o rugare eu ţi-aş face: Să mi te-ntorci în bună pace, Să te fereşti, măria ta, De drumul încoace. Că mai pe-aproape de veţi da Nici unul viu nu veţi scăpa! De hohote vuit-a malul; S-a dat cu spaimă-n lături calul Lui Robert. Tomo, fii stăpân Că-ţi pierzi Ardealul! Nu-i prost românul că-i bătrân, E prost că-i minte de român! Şi-aşa râzând, în zi de vară, Frumoasele lor oşti intrară Adânc prin munţii româneşti, Adânc spre ţară. O, nu ţi-aduc vulturii veşti, Roberte, în drum ca să te-opreşti? Căci iată, colo la strâmtoare, S-aude un corn de vânătoare Şi multe-apoi, chiuituri Răsunătoare. Se umple codru-ntreg de guri Şi ies românii din păduri. Jucându-şi coiful alb pe creste Ei vin, şi nu le prinzi de veste, Năvalnic cad şi iuţi răsar Ca din poveste. Ei intră-n desetul maghiar Şi unde-ajung, îl lasă rar. O, bieţi maghiari, striviţi în vale! Ce mândri-aţi mai venit pe cale, Atâtea sute de arcaşi Turnaţi în zale! Cum pier acum aceşti ostaşi În ţara largă de trei paşi! Şi, fala lor uitând-o toată Mureau zdrobiţi, şi ca să poată Să-şi scape capul, rupţi şi goi Fugeau în gloată. O, şi la ziua cea de-apoi Vor râde-aceste văi de voi! Tu-n gând bolboroseai o rugă Şi nu gândeai decât la fugă, Şi-n spate, rege, tu ţi-ai pus Vestmânt de slugă Un gând nebun mi te-a adus Şi-acum te bate Cel-de-sus! Venit-a Dumnezeu să certe Mândria ta, Carol Roberte! De nimeni n-ai voit s-asculţi, Cel Sfânt te ierte! Din pilda ta cunoaştem mulţi Că ştiu şi regii-umblă desculţi!
sâmbătă, 19 aprilie 2025