Poezia mea! Fetița mea! Iubită! Putință iar nu dai să mi te-apropii, Precum de-un moș cu pleata-ncărunțită Secunde fug râzând ca-n ploaie stropii. Ce n-am făcut să fii a mea odată! Dar rămânea doar chipu-mi să se-oglinde Și tot alerg ca și Rasul Gamzatov Ce fericirea nu-și putea a prinde. Am încercat să te numesc zeiță Ca dintr-o paricopitată fugă Să pot a-ți pune mâna pe cosiță, Dar mi-am stâlcit doar mutra-n buturugă. Alcătuiam invenții mai șirete Ca tronuri de mortar pentru o Ană Ori te momeam frumos spre minarete Că poate-i deveni mai musulmană. Dar am rămas cu goana după tine Și vise să-mi găsesc un plai al păcii, Mai repetat culeg seara suspine Din freamătele plângătoarei sălcii. Mai des mă reîntorc înspre citire Mirându-mă că furăm împreună Și îți înalț altar din amintire Că poate, draga mea, vei fi mai bună. Gătesc solemn o jertfă de cuvinte Cu o mireasmă blândă să te-ajungă, Dar vocea ta s-aude înainte Și iar mă rup din starea de călugăr. Așteaptă-mă, te rog, nu am putere, Hai, liniștiți să fim doar o partidă, Genunchii mi-s zdreliți de la cădere, Iar soața mea se umflă ca să râdă. Adu-ți aminte și despre rușine Să te oprești și eu să stau din umblet Fiindcă-mi iese sufletul din mine, Iar mie-mi scriu că eu compun din suflet!!! Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025